Copilarie pe un leagan

La colt de strada,un parc intins se scalda bland sub razele soarelui.Vantul bate obosit,sufland lenes printre firele de iarba netaiata. Frunzele copacilor se leagana apatic,iar sub activitatea lor molatica se naste un sunet metalic de lanturi ruginite de timp...
De la o creanga zdravana, doua lanturi coboara,cu solzii lor de metal, incet spre pamant. La capatul lor o bucata umila de lemn, plina de carii,se leagana ca odinioara,insa fara greutatea unui copil vesel.
Nimeni nu e in parc...nimeni nu se mai leagana. Toti au disparut,unul cate unul,prin viata.
Pasesc cu teama spre locul in care candva ma simteam ca acasa. Calc iarba cruda in drumul meu,traversez lacul de nisip, fara castele si parcari de masinute, las balansorul neatins si sar peste calutul putred de lemn,si ma indrept spre cel ce gemea cel mai tare din parc.

Rasuna tot parcul in tonalitati de fier.

Ma opresc in fata sa.Se opreste vantul.Se opreste leaganul...Simt cum ma cheama din nou la joaca,la stadiul acela de visare profunda.
Fara sa mai stau pe ganduri prind zalele ruginite si dintr-o miscare ma aflam in leagan...Nu era nimeni in jur pentru a cere un avant pana la cer. Mi-am lasat picioarele in fata,m-am impins puternic in spate,mi-am strans ochii,iar apoi...m-am desprins de la pamant.
In plimbarea mea scurta,de la un punct in fata la un altul in spate si invers,toate clipele de veselie si-au facut aparitia in mintea mea obosita,inclusiv momentul in care,mica fiind,mi-am facut cicatricea din mijlocul fruntii.Imi amintesc sangele cald ce a rabufnit imediat dupa impactul cu solul,cat si lacrimile si urletele de durere pe care le-am scos... Acum rad...si ma las in voia vantului,aplecandu-ma mai tare pe spate,cu ochii inca inchisi...si ascult.Ascult claxoane,zgomote colorate,pasi marunti si repezi,certuri si oferte atragatoare de pepene verde...iar pe fundal,scartaitul delirant al lanturilor. Si atunci,o voce imi spulbera conexiunea cu copilul din mine strigandu-mi numele.
Imi deschid ochii,oprind leaganul frenetic si odata cu oprirea lui sclipirea de imaturitate, pe care inca o mai pastram, s-a diminuat considerabil.
Fara sa ma mai uit in spate,mi-am luat geanta in graba si am plecat regretand.
Insa...copilaria e inca in mine,nu a disparut definitiv.O simt atunci cand rad cu pofta,cand fug nebuneste dupa baloane de sapun,cand sar in spatele lui si il indemn la fuga,cand desenez si cant,cand ma trezesc tarziu dupa alarme resetate de vreo 5 ori...Sunt un copil,sunt un om mare...

Acceptance

Se aude incet un falfait de aripi...Gratioasa se leagana in vant,miscandu-si aripile fine,aproape de muribundul de pe trotuar.

***
E o alta zi si iar zace pe trotuarul acela rece.Si-a cantat doina sumbra, printre zeci de sughite si cateva deviatii absurde,apoi s-a prabusit la pamant.
De abia si-a putut deschide ochii cand s-a simtit incoltit de razele soarelui orei 9 AM.Ii ardeau obrazul lovit de pumnul inconstientei ce l-a trantit cu o seara inainte la pamant.
Injura toti sfintii,ducandu-si mana la tampla,si incepu sa-si caute greoi sticla de bautura. Isi zicea ca, cu ajutorul ei, se va disipa pofta nebuna de mancare,iar gustul amar de pe limba se va ineca atunci cand etanolul ii va atinge buzele seci,umpland dintr-o miscare toata gura,spaland in urma cariile netratate si puroiul, ce s-a extins pe aproape intreaga sa gingie.
Trupul tremura la fiecare intoarcere a gatului,ochii erau rosii,impletiti cu ramnificatii sangeroase ce duceau pana la creierul sau, incompetent sa desluseasca lumea ce il acoperea cu regrete,ura si durere.
Sub hainele lui murdare,si inca ude de la roua de dimineata,fiecare os isi facea simtita prezenta prin pocniturile ritmate.Le puteai simti ardoarea,ingreunata de lipsa de calciu, pentru a deplasa degradanta fiinta.
Parul sau carunt nu dansa in vant...era mult prea lipit de scalp pentru a-si misca terminatiile.Sclipea,in razele soarelui,cu toata puterea pe care i-o oferea albul anilor asupritori cat si sebumul acumulat de-alungul unei perioade necunoscute.
Ochii aveau un singur tel: gasirea licorii magice. Desi,de o vreme buna, incetase sa mai deosebeasca literele imprimate pe eticheta colorata de pe sticlele de alcool, refuza categoric sa isi constientizeze varsta inaintata si il striga pe Satana in gura mare, blestemandu-l feroce,iar apoi isi termina ritualul blestemului trantind in partea stanga un ghemotoc de scuipat.
Nasul ii era infundat...asa nu putea sa adulmece "duft-ul" de transpiratie pe care-l emana puternic in jurul sau.
In gura nu mai pusese de cateva zile mancare,doar bauturi spirtoase care ii arsesera grumazul lunguiet in drumul lor.
Pieptul, rarefiat de coaste vestejite,putrezea incet odata cu hainele ce-l acopereau.
Mainile lui rapciugoase de mult au spus adio mangaierilor mute de iubire,inaintand prin viata mereu inclestate in jurul sticlei.
De mult nu s-a mai bucurat de supletea unei prostituate;desi le-a mai cautat pe trotuarul lor privat ca sa-si consume testosteronul ce-i invadase corpul,nici una nu l-a mai bagat in luxosul lor boschet.
Picioarele erau cele ce transportau deplorabila persoana peste tot...Acoperite de niste pantaloni,rupti in fund si descusuti la baza, si o pereche de adidasi dezlipiti, gasiti in containerul de langa barul sau preferat,pasea incetut cautandu-si sticla.

Cautarea lui lacoma se intrerupse brusc datorita unui val de rasete venit din partea unor copii...Acele sunete de veselie ii zgariau timpanele, deschizandu-i usa spre dulcea nebunie.
Gasi repede un bolovan solid si ii fixa traiectoria direct spre capul unuia dintre copii...

**
Un urlet sfasie intr-o secunda undele rasetului anterior...Un picur de sange cazu in glorie pe trotuarul betivului atroce,urmat de o intreaga silueta deformata.In curand o balta de sange murdari trotuarul,atragand mustele din apropiere.
Un planset inocet incepu sa se cristalizeze in lacrimi neintelese de bietul batran nebun,care isi cauta incontinuare sticla.

***
Si atunci... din cer cobora EA...se aude incet un falfait de aripi...Gratioasa se leagana in vant,miscandu-si aripile fine,aproape de muribundul de pe trotuar.
Sub haina sa neagra, o umbra se descopera in fata lor,fara forma,fara viata,fara sens. Batranul,nepasator,isi cauta viciul...Ea isi scoate ghearele si le infige,prin spatele betivului,direct in inima obosita. O strange bine,iar apoi o roteste contrar acelor de ceas si o opreste din bataile zilnice,lansandu-l pe batran ,cu blestemele sale cu tot,spre iad.

Fara sa mai clipeasca,si-a luat securea neascutita si ,dintr-un avant, a retezat cordonul sufletului celui ce zacea inconstient pe trotuar...

Deja trei muste danseaza fericite in sangele imprastiat pe dalele trotuarului.
Ea plecase odata cu sufletelul baiatului rapus,ghidandu-l spre cer.
**
Urlete se aud in departari...parintii si fratii,rudele si prietenii lui de joaca s-au strans in jurul corpului rece.
"Ramas bun!"

Din nou...

Astazi iar am vazut-o pe strazi...Purta aceiasi papuci uzati insa cu alte sireturi groase.Mi s-a parut ciudat sa o vad cu sireturi opuse.Papucul drept avea siretul alb,iar cel stang negru. Si in timp ce isi numara pasii repezi incercam sa dau o explicatie sireturilor:pasea cu dreptul calm ghidata de speranta,stangul ramanand in spate in aura lui neagra,apoi stangul depasea dreptul ducand-o la realitatea demonica.
Insa lupta dintre negru si alb o facea sa se deplaseze...nascand acel gri de fard ce-l avea imprimat pe pleoape.
De cand am zarit-o de dupa colt nu si-a ridicat capul din pamant...probabil astazi e suparata,poate a gresit cu ceva si nu poate sa-si ridice capul de rusine.
In ochi i se oglindesc sireturile...o data alb,o data negru,alb,negru...
Deasupra ei, cerul albastru se tulbura...Nori grei de ploaie invadeaza soarele...O acopera pe jumatate cu intunericul lor,dar cealalta jumatate se scalda fericita in razele blande ale soarelui.
Ce e cu ea? De ce imi apare in fata cu doua personalitati? Inauntru ei e o lupta continua,un razboi zilnic ce ii cutremura toate idealurile. Se opreste la Obelisc...nu baga lumea in seama si se urca pe monument privind nelinistita catre gara.
Se aude fluierul trenului de 16 fara 5 minute...Desi turistii o roaga insistent sa se dea la o parte,ea priveste trenul.
O vad atat de nelinistita,ca si cum ceva sau cineva ar lipsi din bratele ei.Isi schimba repede piesa ce ii zdranganea in urechi,sare de pe trepti si o ia la fuga...am pierdut-o...din nou.

Upgraded novel

(Later edit 28.11.2013: Pentru S. H. oriunde te-ai afla...)

Alerg, alerg și iar alerg, condus doar de instinctul care mă face să înaintez nesigur și greu prin beznă, prin ceața deasă. Abia reușesc să disting pădurea de conifere ce îmi sfâșie parcă cu unghiile obrazul. Totul mi se împotrivește în încercarea mea de a înainta, de a mă salva...

Sunt cuprins de o teamă teribilă, tot corpul îmi tremură...
În curând voi fi nevoit să lupt cu propriul trup care nu mai reușeste să facă fața ritmului.

Spaima, singuratatea, întunericul, neputința reușesc să mă dividă: trupul neputincios care renunță la luptă și își așteaptă sfârșitul tremurând; și sufletul care refuză să se lase prins de bestii și duce o luptă sălbatică pentru supraviețuire, agățându-se de cea mai mică speranță.

Efortul supraomenesc mi-a venit de hac! Mă prăbușesc pe pământul îmbibat cu apă și mă adăpostesc la baza unui brad. Așez arma lângă piciorul meu stâng și îmi desfac, aproape disperat, gulerul uniformei căci simt cum mă sufocă. Respir atât de des încât mi-e frică să nu mă audă...Inima îmi pulsează sângele atât de repede, direct în creștet, încât simt nevoia să arunc casca care mă strânge la fiecare bătaie de inimă. Gâtul uscat îmi dă un disconfort accentuat, îngreunându-mi respirația.

Tresare cerul întunecat la fiecare fulger...simt, prin pădurea de conifere, violenta furtună ce va să vină peste sufletul meu condamnat la fugă. Și la fiecare iluminare de fulger îmi găsesc corpul din ce în ce mai ridiculizat de situația în care mă aflu. Astept să vină...aștept noroiul pe care-l va frământa din pământul sterp, ca eu, în disperarea mea, să mă avânt cu bocancii în el și să îmi continui fuga.

Sunt în spatele meu, le pot auzi limba stâlcită, îmi urmăresc pașii și, odată cu înaintarea lor, aud tot mai intens urletele nesatisfăcute ale ogarilor flămânzi.

Simt prima picătură cum încearcă să-mi invadeze cămașa plină de sânge ca să ajungă la piele...O simt și pe a doua...Mi-a căzut pe creștetul capului și coboară absurd pe canalul adânc săpat de durere, riduri lungi ce se întind pe întreaga mea față. A treia, a patra...A început ploaia...Câinii urlă amenințător!
În scurt timp îmi dau seama că bestiile roșii știu exact unde mă aflu. Fug prea încet...am timp să număr copacii sumbrii ce-mi limitează poteca.

Nu mai văd drumul, este prea întuneric...doar fulgerele îmi ghidează speranță ca voi scăpa viață. E haos...timpul se dilată la fel ca și pupilele mele. Timpul și spațiul devin câmpul meu de luptă.

Cerul se descarcă violent, disimulând apocalipsa, iar pământul îi surâde în focuri de armă care penetreaza stropii de ploaie, sfidând divinitatea.

Îi aud....se apropie de mine! Spaima mea capătă proporții astronomice acum. Le aud câinii cum mârâie dornici să mă guste. Îndrăznesc să-mi întorc capul pentru a arunca o ultimă privire și rămân stupefiat...

Unul dintre câini se uită direct în ochii mei, sfâșiindu-mi parcă sufletul. Ochii lui roșii pătrund prin ploaie, prin beznă, făcând timpul să se oprească. Câinele e o creatură a infernului, iar frica pătrunse în mine, puse stăpânire pe trupul meu și îl făcu incapabil să reacționeze.

Nu îmi mai pot mișca picioarele, mâinile..corpul...simt ploaia cum mă topește și încearcă să mă dilueze. Mi-e cald, deși apa ce mă plesnește e atât de rece. Nu credeam că acesta îmi va fi sfârșitul, nu așa! Încerc să mă opun destinului târându-mă, lovind cu speranțe inima să pot porni din loc. În zadar, paralizat sunt cu ochii ațintiți către fiară.


***
S.H. și LoZ inPlic

Cugetari(concursuri si comentarii) partea I

a) Spatiul în care ma simt cel mai bine este...acela in care,inundata de sentimente si ganduri mucegaite, pot sa imi las fiinta sa decada ca apoi sa o inalt prin vise.E locul in care sunt eu cu mine;inghemuita intr-un colt ai carui margini sunt inabusite de panzele firave ale paianjenilor.Locul in care nimeni nu doreste sa zguduie linistea apasatoare si nimeni nu aprinde lumina pentru a tulbura intunericul ce domina locul.

b)Simplu...respir.Uit de frica si imi potrivesc ritmul lento al respiratiei,iar apoi ma las purtata de intuitie spre locuri in care imi pot spori adrenalina.Ma rup de citadin ,spargand barierele limitate ale lumii in care traiesc,si las uneori watti sa-mi acopere mintea cu beaturi,cuvinte si stari,obosind banalitatea lumii inspre disperare. Eu nu vreau sa ma pierd ca altii in probleme,de aceea traiesc oricand la maxim.Deschid ochii,masor orizontul,imi constientizez pozitia,apoi pasesc inspre viata.

c)Pacat ca vrei sa te lepezi de cea mai frumoasa etapa din viata ta...tu i-ai dat un nume:"mishu". ciudat ca vrei sa cresti,cand tot ce e dincolo de ochii unui copil cast e doar o lume stearpa fara culoare. Renunti?! Nu e necesar sa devenim adulti in totalitate,ei fac doar greseli crezand ca sunt intelectuali. Uneori e mai bine sa ne bucuram de fiecare pata de culoare ce o gasim dinaintea ochilor nostrii miopi. Crestem, ne schimbam in exterior si putin in interior,depinde de palmile ce le-am primit in aceasta perioada,ca apoi sa ne amagim prin critici la adresa celor ce nu sunt de acord cu ideile noastre. Eu nu mai vreau sa cresc,mi-am oprit timpul...

cu drag,Lostangel